Despre Tantra, Eliade spunea ca este una dintre cele mai vechi cai spirituale indiene. Pe fundamentul acesteia a aparut masajul tantric, considerat un masaj erotic dar perceput usor gresit. Cei care il practica nu neaga ca ar fi un masaj erotic insa sustin cascopul lui nu este acela de a ajunge la orgasm ci de a ajunge la implinirea fizica si spirituala, care nu se exclud, iar in traditia tantrica, nuditatea nu reprezinta un impediment in calea acestor impliniri.
Masajul tantric vizeaza, in mod echilibrat, atat zonele erogene cat si restul corpului. Totul este privitca un intreg, iar scopul masajului este reintregirea spirituala, care ar trebui sa aiba loc intre femeie si barbat, adica ajungerea la starea primordiala.
Iesind oarecum din zona abstracta si poate greu de inteles pentru cultura europeana, vom explica concret in ce consta un masaj tantric. Se incepe cu aplicarea pe corp a unui ulei aromat care are rolul de a relaxa muschii si de a instala o relaxare interioara. Sangele este pus in miscare si incalzeste intregul corp.
Urmeaza apoi atingeri senzuale, care sa nu starneasca emotii de natura sexuala ci mai degraba de obisnuire a celui care maseaza cu cel care e masat. Din acest motiv se incepe cu masarea altor zone ale corpului decat cele erogene. Acestea sunt gatul, umerii si partea superioara a spatelui la femei, iar la barbati se poate insista si asupra feselor si bazinului. Scopul masarii acestor zone cu prioritate este tot cel de relaxare si acomodare.
Se poate continua apoi cu talpile si pieptul pentru a se ajunge la zonele erogene, in mod treptat. Se practica o serie de miscari din ce in ce mai senzuale in care sunt implicate si alte parti ale corpului in afara de maini cum sunt sanii sau parul. In principiu, de la un moment dat nu mai exista reguli clare, iar cei doi pot safaca ce vor, desi in spiritul traditiei, nu trebuie sa se urmareasca doar orgasmul.